Saptamana 35 de sarcina

Saptamana 35 de sarcina este o perioada buna pentru a scrie ultimele liste cu lucrurile necesare pentru nastere. Este bine sa ai totul pregatit intr-o gentuta pe care o vei lua cu tine la spital si in care trebuie sa incluzi: trusa pentru bebelus, schimburi si produse de igiena pentru tine, dosarul cu analizele din timpul sarcinii si actele pentru internare.

Preocuparile tale sunt straine bebelusului care se obisnuieste cu spatiul tot mai mic din burtica; desi se misca mai putin, tot vei simti loviturile lui.

Iata evenimentele importante din sarcina la 35 de saptamani!

Evolutia bebelusului in saptamana 35 de sarcina

evolutie fat Saptamana 35 sarcina

Bebelusul a crescut atat de mult incat, in saptamana 35 de sarcina, cantareste peste 2 kg. Spatiul ingust din uter il determina sa se miste mai putin si sa faca miscari restranse.

Ochii s-au dezvoltat complet si bebelusul poate observa lumina filtrata prin peretele uterului. Pupila se dilata acum si raspunde la schimbarile de luminozitate.

Bebelusul isi suge degetul, pregatindu-se pentru momentul in care se va hrani de la sanul mamei. La fel cum tu inveti cum sa iti alaptezi copilul, la fel are si el de invatat primii pasi in viata de nou-nascut.

In cazul in care travaliul se declanseaza in aceasta saptamana, bebelusul se va naste prematur insa, prin suport medical specializat, se va dezvolta normal in urmatoarea perioada.

Ce se intampla in corpul gravidei in a 35-a saptamana de sarcina

gravida Saptamana 35 sarcina

Burtica are o greutate considerabila si vei observa ca postura ta se modifica. Vei avea tendinta de a sta un pic aplecata pentru a iti mentine mai bine echilibrul. In plus, anumite activitati devin aproape imposibile (de ex, legatul sireturilor, pedichiura, uneori chiar si imbracatul) de aceea vei avea nevoie de ajutor (partenerul, mama, o prietena buna, o menajera).

Uterul se pregateste si el pentru nastere, de aceea vei simti in anumite momente contractii usoare care trec, cunoscute sub denumirea de contractiile Braxton-Hicks. Rolul lor este sa conduca un flux mai mare de sange catre placenta.

Profita de saptamana 35 de sarcina pentru a avea grija de tine; poti sa optezi pentru o tunsura la moda, masaj special pentru mamici insarcinate, tratament facial sau masajul talpilor.

Alimentatie si sanatate la 35 saptamani de sarcina

Alimentatie si sanatate la 35 saptamani de sarcina

Munca este permisa atata timp cat nu presupune efort fizic sau stres. Chiar daca iti faci griji ca persoana care te inlocuieste la serviciu nu se va descurca la fel de bine ca tine sau afacerea ta nu va merge perfect, vei observa ca prioritatea in viata ta se schimba complet o data cu nasterea bebelusului.

Munca va trece pe rol secundar;  mai mult chiar, primele luni de viata ale copilului tau te vor ajuta sa iti dezvolti noi calitati cu aplicabilitate la serviciu ( atentie distributiva, rabdare, putere de concentrare mai mare).

In saptamana 35 de sarcina, acorda atentie alimentatiei si alege alimente usoare, care nu constipa si care nu produc arsuri stomacale. Hidrateaza-te, band multa apa si sucuri de fructe si ingrijeste-ti pielea cu creme care contin apa termala.

Multe mamici se tem sa iasa din casa spre sfarsitul sarcinii de teama sa nu li se rupa apa in public. Miscarea este insa recomandata; daca ai cu tine telefonul pregatit pentru apelarea rapida si simti ca te poti descurca pe cont propriu, opteaza pentru plimbari scurte si relaxante.

Analize medicale si teste recomandate in sarcina: 35 saptamani

analize si ecografie in saptamana 35 de sarcina

In aceasta perioada avansata a sarcinii, consultatiile medicale sunt obligatorii in fiecare saptamana. Daca sarcina a evoluat normal, o singura serie de analize pe saptamana este suficienta. Daca insa ai afectiuni precum diabet, tensiune crescuta, afectiuni ale rinichilor, probleme cardiace sau alte conditii care necesita supraveghere medicala, este posibil sa ti se solicite internarea sau vizita medicala de doua ori pe saptamana.

Citeste mai multe despre sarcina

Descopera nume de copii

Ultima carte online

Alfabetul in imagini - carduri pentru decupat

Alfabetul in imagini - carduri pentru decupat Ajuta-ti copilul sa învete alfabetul cu ajutorul imaginilor, decupând c...

DESCARCA

delamamalafiica.ro
Modifică setările cookies