A fost odata ... prietenia

 Prietenia este un sentiment de profundă apropiere sufletească, ce are la bază respectul, stima, simpatia, idei şi principii comune.
    Îmi amintesc că atunci când eram mică, numeam foarte repede pe cineva, prieten. Era de ajuns să ne spunem numele şi să ne jucăm împreună şi gata, eram prieni. Astăzi lucrurile s-au schimbat. Acum cred că prietenia adevărată este o relaţie, ce se dezvoltă în timp şi care durează toată viaţa.
     Este destul de greu să ai prieteni adevăraţi, adică cineva care să te înţeleagă, cu care să poţi împărtăşi bucuriile, dar şi necazurile, să te iubească necondiţionat, să te ajute atunci când greşeşti şi să nu te critice, să te încurajeze şi să te sprijine atunci când ai un eşec, să fie mereu ,,acolo" atunci când ai nevoie de el.
      Un prieten bun este acela care te face să fii mai bun, mai generos, să ai mai multă înţelegere pentru cei di jur şi în care să poţi avea încredere că nu te va dezamăgi.
       Eu consider că prietenii adevăraţi sunt mai puţini decât degetele de la o mână şi trebuie să acorzi în sensul prieteniei, o parte a sufletului tău, doar celui sau celei care într-adevăr merită, pentru a nu fi dezamăgit.

Am avut foarte multe prietene ,dar dabia acum am vazut cine imi e aproape.Acea persoana e mama mea pe care o iubesc foarte mult.

Sa iti traiasca si mama si sora,eu nu am avut norocul sa ma pot bucura de o sora,am doar un frate,si el cu probleme,handicap gradul II.

si eu pot spune acelasi lucru,mama este cea mai buna prietena a mea si am norocul sa am si o sora minunata!daor lor le pot spune absolut orice am pe suflet.Si mi-ar pacea ca peste ani si Ema sa poata spune la fel :)

In ziua de astazi nu mai poti avea incedere in nimeni,eu singura incredere o am in mama,ea este cea mai buna prietena a mea,eii ii pot spune tot,si bunicii mele de asemenea,dar ea fiind departe de mine,mama ramane pe primul loc.

Sunt de acord cu tine.Insa in vremurile noastre sentimentele profunde si adevarate sunt tot mai rare.Cum sa il inveti pe copilul tau?Ca eu una sunt intr-o dilema?Daca il inveti sa iubeasca sincer,sa isi faca prieteni noi e posibil sa fie fericit sau-din contra-sa fie dezamagit in unele situatii.Datoria mea de parinte este sa ii insuflu adevaratele valori importante in viata,dar pana la urma viata este cea care ii va arata cele mai bune solutii,din experienta proprie va invata cel mai bine.Voi cum procedati?