Imunitatea se construiește din interior spre exterior: Cum să întărești sistemul imunitar al copilului tău
Vine iarna, bine-mi pare! Așteptăm cu nerăbdare iarna, zăpada, magia sărbătorilor, miros de brad și cozonac! Dar nu cu aceeași entuziasm așteptăm sezonul rece atunci când ne gândim la răcelile și virozele de sezon. Căci ce poate fi mai neplăcut pentru un părinte, decât să-și vadă copilul chinuindu-se cu tusea, cu febra, cu lipsa energiei sau a poftei de mâncare?
Ce poți face pentru copilul tău?
Cele mai bune măsuri și strategii sunt cele care funcționează pe termen lung, cum ar fi susținerea sistemului imunitar. Întărirea sistemului imunitar ajută copiii să se îmbolnăvească mai rar pe măsură ce cresc, dar și mai important este faptul că îi ajută să se recupereze mai repede după o îmbolnăvire.
Ce este sistemul imunitar?
Sistemul imunitar protejează organismul împotriva agenților patogeni, precum bacterii, virusuri și fungi. Sistemul imunitar este alcătuit din diferite organe, celule și proteine care lucrează împreună. Există două părți principale ale sistemului imunitar:
- Sistemul imunitar înnăscut. Cu acesta te naști, prin urmare este activ încă de la naștere. Reprezintă sistemul de răspuns rapid al organismului. Este primul care reacționează. Este format din piele, corneea ochilor și membrana mucoasă care acoperă căile respiratorii și gastrointestinale. Toate acestea creează bariere fizice pentru a ajuta la protejarea corpului.
- Sistemul imunitar adaptiv. Dezvolți acest sistem atunci când corpul tău este expus la microorganisme sau substanțe chimice eliberate de microorganisme. Sistemul imunitar dobândit, cu ajutorul sistemului înnăscut, produce proteine speciale (numite anticorpi) pentru a proteja organismul împotriva unui agent patogen specific. Acești anticorpi sunt dezvoltați de celulele numite limfocite B după ce corpul a fost expus la diverși agenți patogeni, iar procesul de formare al anticorpilor poate dura câteva zile. Dar după prima expunere, sistemul imunitar va recunoaște germenul și se va apăra împotriva acestuia.
Cum să întărești sistemul imunitar al copilului tău
- Joaca în aer liber
Joaca în aer liber nu numai că ajută la îmbunătățirea stării de spirit și a activității mentale, dar oferă și o oportunitate de expunere la soare și la mediu natural. Acest lucru poate activa sistemele imunitare și le poate pregăti să fie pe deplin echipate pentru a lupta împotriva infecțiilor.
- Somn bun, odihnitor
Somnul reprezintă un aspect important al stilului de viață al unei persoane, care contribuie la îmbunătățirea imunității, căci odihna este esențială pentru refacerea și repararea celulelor, având un impact semnificativ asupra stării noastre de sănătate mentală, fizică și psihică. În contrast, lipsa somnului este asociată cu iritabilitate, perturbări de comportament, capacitate redusă de atenție, concentrare și memorare, precum și comportamente de alimentație excesivă.
De regulă, pentru bebeluși un somn bun, odihnitor înseamnă între 12 și 17 ore de somn, pentru copiii între 1 și 2 ani între 11 și 14 ore, iar pentru preșcolari 10-14 ore (ei pot sări peste somnul de prânz). Școlarii cu vârsta de până la 12 ani ar trebui să doarmă cel puțin 9 ore pe noapte, în timp ce cei mai mari de 12 ani ar avea nevoie de 8-10 ore de odihnă, în concordanță cu nevoile adulților.
- Igienă și prevenție
Strategiile de prevenire a infecțiilor nu vor construi tehnic imunitatea copilului tău, dar au potențialul de a reduce cantitatea de stres la care sistemul imunitar este supus - în special în perioadele sezonului rece și gripei, când mulți copii intră în contact aproape zilnic cu microorganisme care cauzează diferite boli și viroze.
Pentru a ajuta copilul să limiteze răspândirea germenilor, încurajează-l și amintește-i de acele măsuri de prevenție simple, dar care ajută atât de mult! Să se spele pe mâini atunci când ajung acasă de la școală sau de afară, după ce folosesc toaleta și după ce își suflă nasul.
- Alimentația
Merită să menționăm în primul rând că de la mamă la copil se face un transfer de imunitate prin alăptare. Laptele matern furnizează o barieră de protecție împotriva multor infecții (inclusiv unora la care mama a fost expusă) și sprijină formarea sistemului imunitar al bebelușului.
Tot referitor la alimentație este important să reținem că organismul devine mai vulnerabil la bacterii și virusuri atunci când există deficiențe de vitamine și minerale, în timp ce excesul de zahăr și grăsimi facilitează intrarea acestora.
Apă, supe, ceaiuri
Din cauza aerului uscat de afară și în lipsa unei abundențe de legume și fructe proaspete, copiii se pot deshidrata mai ușor. De aceea, apa, supele, ceaiurile neîndulcite, compoturile, legumele și fructele cu un conținut mare de apă sunt surse numai bune de hidratare.
Vitamine
Rolul vitaminelor este deja bine cunoscut. Aceste substanțe nutritive sunt necesare pentru funcționarea optimă a sistemului imunitar, ajutându-l să răspundă eficient la agenții patogeni și să mențină sănătatea generală a organismului. Printre cele mai importante sunt vitamina C, lactoferina, zincul si vitamina D3.
Care sunt alimentele în care se găsesc aceste vitamine?
*Vitamina C: citrice (portocale, grapefruit, lămâi, lime), fructe de pădure (zmeură, căpșuni, afine), kiwi, mango, ananas, legume cu frunze verzi (broccoli, spanac), ardei gras (în special ardeiul roșu), căpșuni
*Lactoferina: laptele matern, brânză, carne roșie (în special carne de vită), pește (în special somon și ton), ouă, produse lactate (brânză, iaurt)
*Zinc: carne de vită, pui, pește (în special crab, somon), nuci și semințe (în special semințele de dovleac), leguminoase (fasole, linte, năut), produse lactate (lapte, brânză, iaurt), cereale fortificate cu zinc
*Vitamina D3: pește gras (somon, ton, sardine), ulei de pește, ouă, expunerea la soare (pentru a stimula producția naturală de vitamina D în piele) - cu precauție și în limita recomandărilor pentru protecția pielii.
- Acoperă carențele de vitaminte și minerale
Infecțiile recurente apar la copii și din cauza deficiențelor în micronutrienți, în special zinc, seleniu și fier, precum și din cauza deficienței de proteine. Acești nutrienți acționează ca antioxidanți sau cofactori în reglarea citokinelor (proteine produse de celule care servesc ca mesageri chimici intre celule). Citokinele controlează creșterea și activitatea sistemului imunitar și a celulelor sanguine. Prin urmare, abordarea deficiențelor subiacente la copii este importantă pentru îmbunătățirea și consolidarea sănătății lor.
Unii copii sunt selectivi în alegerile lor alimentare. Furnizarea unei nutriții adecvate pentru a susține sănătatea lor imunitară devine o provocare. Fortimmuno Kids reprezintă una dintre modalitățile rapide de a întări imunitatea copiilor tăi. Acest supliment cu vitamine și minerale esențiale este conceput pentru a susține creșterea și dezvoltarea sănătoasă a copiilor, asigurându-se că au un sistem imunitar puternic și rezistent. Fiecare plic de Fortimmuno Kids este formulat științific cu vitamina C, Lactoferina, Zinc si Vitamina D3, toate având roluri esențiale în susținerea șiconsolidarea sistemului imunitar al copiilor.
Fortimmuno Kids se adresează copiilor începând cu vârsta de 1 an.
Comentarii legate de Imunitatea se construiește din interior spre exterior: Cum să întărești sistemul imunitar al copilului tău