Ajuta-ti copilul din umbra

Ca mama stiu cat de important este sa iti ajuti copilul in tot ceea ce vrea sa faca, inca de la inceput!
Insa daca stau bine sa ma gandesc, ce inseamna sa il ajuti? Sa stai tot timpul langa el, spunandu-i de o mie de ori pe zi ce si cum sa faca sau sa fii acolo pregatita sa ii oferi ajutorul tau cand ti-l cere - direct sau indirect - ori cand situatia nu se poate rezolva decat daca intr-adevar intervii tu?
Haideti sa ne punem si noi in locul copilului nostru: noua ne-ar placea sa ne spuna cineva non-stop ce sa facem?Sau sa ne interzica sa facem ceva? Nu cred.
Si atunci noi de ce facem asta cu copiii nostri? Am impresia ca, involuntar, repetam comportamentul mamei noastre…
O mare provocare ar fi sa incercam sa ne detasam de modul nostru de educatie din copilarie si sa incercam sa abordam cu copilul nostru un mod care sa tina cont de personalitatea acestuia. Eu insami ma straduiesc sa fac asta cu fetita mea. Desi este greu, pentru ca este la varsta la care l-a luat pe NU in brate, la care isi afirma personalitatea si se razvrateste in sensul necesar dezvoltarii ei psihologice. Nu mi-as dori sincer o papusa de carpa in loc de copil. Nu as vrea sa stea intr-un colt pana ii spun eu sa plece…
O alta situatie in care trebuie sa stii cum sa reactionezi si sa iti ajuti copilul este atunci cand cade…e cel mai potrivit “test” sa iti dai seama ce fel de mama esti, in sensul de cum il ajuti…
Eu sufar la suferinta copilului meu, dar atunci cand cade este foarte important sa o las sa se ridice singura. Bineinteles, nu vorbim de situatiile grave! Nu trebuie sa sari panicata la fiecare cazatura, zgarietura a copilului tau! Nu, pentru ca asta il va transforma intr-un adult care nu va reusi sa treaca singur peste situatiile delicate,va astepta mereu o “mama” care sa ii sara in ajutor.
In schimb, copilul care se va ridica singur, incurajat de vorba calda a mamei lui va deveni adultul capabil sa depaseasca mai usor dificultatile vietii. Va reusi sa se ridice, sa se scuture de praf si sa mearga mai departe.
Impune-ti in primul rand tie sa nu mai reactionezi crezand ca puiul tau e fragil si nu poate reusi fara tine. Gresit! Asa credeam si eu initial despre fetita mea, dar timpul mi-a dovedit ca ma insel…copiii nostri sunt foarte puternici, ganditi-va cate reusesc, de exemplu, numai in primul an de viata… Iar daca ii vom ajuta si noi, ca parinti, din umbra, fara sa le eclipsam personalitatea si sa ii transformam in niste fiinte care asteapta mereu ajutor, atunci cu siguranta le vom croi un drum bun in viata!
![]() |
Autor: Ana Naghi Ana spune despre ea: "Sunt o mamica fericita, iubesc si sunt iubita, incerc sa ma bucur cat mai mult de ceea ce viata imi ofera." |
Comentarii legate de Ajuta-ti copilul din umbra